mmh

Aspectul cel mai ciudat al celor care suferă este în credinţa absolutei lor suferinţe, care
îi face să creadă într-un fel de monopol al suferinţei. Am impresia că numai eu sufăr, că
toată suferinţa acestei lumi s-a concentrat în mine, că numai eu mai am drept la suferinţă,
deşi îmi dau seama că există suferinţe şi mai groaznice, că poţi să mori căzînd bucăţi de
carne din tine, fărîmiţîndu-te sub propria ta privire, devenind iluzie în cea mai perfectă
conştienţă. Există suferinţe monstruoase, criminale şi inadmisibile. Te întrebi: cum de se pot
întîmpla şi, dacă se întîmplă, cum se mai poate vorbi de finalitate sau de alte poveşti? Mă
simt atît de impresionat în faţa suferinţei, încît îmi pierd aproape tot curajul. Şi-l pierd,
fiindcă nu pricep de ce există suferinţă în lume. Derivarea ei din bestialitatea, iraţionalitatea
şi demonia vieţii explică prezenţa suferinţei în lume, dar nu găseşte justificarea.